Credem că rezultatele se obțin printr-un plan de antrenament, un plan de nutriție și recuperare – totul personalizat. Astfel vei obține o evoluție constantă și sănătoasă a activității sportive. În misiunea ta de a deveni mai bun te susține echipa noastră.

În prezent sunt sportiv de anduranță, ultra-alergător și ultra-triatlonist. Am debutat cu Arte Marțiale iar după 23 de ani de activitate în acest domeniu am trecut la alpinism clasic iar după aceea la alergare și la triatlon. Astfel s-au adunat peste 35 de ani de activitate sportivă neîntreruptă în care am descoperit valoarea sportului. Filosofia Artelor Marțiale m-a învățat să depășesc obstacolele în sportul de anduranță și a devenit stil de viață. Pe lângă practica zilnică, învăț și mă calific în permanență pentru a oferi servicii de calitate și actualizate la cele mai recente cercetări de specialitate.
Am alergat peste 60 de maratoane, 30 ultramaratoane, 30 triatloane pe distanță scurtă, 3 curse de Ironman și 2 curse de Dublu Ironman.
Sunt expert în diagnosticarea performanței sportive, calificat in Ungaria la LifeLike Sportlabor, avându-l ca mentor pe Fülöp Tibor, specialist.

Am început să alerg din anul 2018. Prima competiție la care am participat a fost Oradea City Running Day. După aceasta, a început să îmi placă tot mai mult alergarea. Vroiam să ajung și eu pe podium și să fiu tot mai bun.
La sfârșitul lui 2019 am început procesul de colaborare cu Ultra Fitness. Pe toată durata colaborării cu Ultra Fitness și până în prezent am reușit performanța să-mi fac recorduri personale la cursele de 5k,10k,21k și maraton.
Am dezvoltat o relație de încredere cu Ultra fitness și am decis să duc la următorul nivel cunoștințele mele de alergare. Astfel m-am certificat prin Training Peaks Level 1 și sub îndrumarea lui Istvan am început să lucrez cu clienți noi.
Pentru mine alergarea, bicicleta, mișcarea este un stil de viață la care nu pot renunța și de aceea recomand tuturor să facă acest lucru.

Alerg de peste 8 ani, în primul rând din pasiune pentru sport și mișcare. De asemenea, practic înot, triatlon și ciclism de șosea. Pe parcursul acestor ani am avut și rezultate notabile la nivel național în alergarea montană pe distanță de semimaraton, maraton și ultra-maraton montan.
Pentru mine mișcarea a devenit un instrument de dezvoltare indispensabil și chiar dacă munca ocupă mult spațiu, întotdeauna am timp și pentru sport. Din dorința de a afla ce ne face să ne depășim limitele, am început să mă specializez în domeniul psihologiei sportive.
În prezent sunt masterandă în psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie, cu studii în psihologie sportivă acreditate de Colegiul Psihologilor din România.
Scopul meu în Ultrafitness este să îndrum sportivii spre excelență, gândire rațională în ceea ce privește procesul de evoluție, îndepărtarea obstacolelor în dezvoltarea potențialului în sport și înțelegerea mecanismelor mentale, emoționale, comportamentale și fizice.

Copilăria mea a fost plină de activități sportive. Am practicat foarte multe sporturi începând de la sporturi de echipă – fotbal, hochei, baschet până la sporturi individuale – tenis, taekwondo și atletism. Însă, niciodată nu m-am gândit că dieta are un rol foarte important în performanța sportivă. Înainte și după campionatele de taekwondo, mâncam ce apucam, fără să conștientizez că mi-ar putea afecta performanța sau recuperarea. După terminarea liceului, am decis să studiez Nutriție și Sănătate Umană la Universitatea din Suffolk. După aceea m-am specializat în Nutriție pentru Performanță Sportivă la Institutul de Nutriție pentru Performanță Sportivă.
Aparent, patru ani de studii nu au fost de ajuns, așa că am studiat Nutriție Sportivă la Universitatea Loughborough – cea mai bună universitate pentru materii de sport din lume – și am obținut o diplomă de masterat.
Pe parcursul studiilor mele, am lucrat cu England Handball, Loughborough Lacrosse, numeroși atleți și clienți privați cu scopul îmbunătățirii performanței sportive, modificării compoziției corporale și îmbunătățirea stării generale de sănătate.

Fac sport de când mă stiu și până la capăt. Am practicat handbal, înot, baschet și fotbal de performanță. Sunt de meserie maseur terapeut dar sunt un practician în domeniu, nu teoretician.
Am peste 30 de ani de experiență în recuperare sportivă. De-a lungul timpului am reușit să-mi desăvârșesc o tehnică aparte și lucrez cu foarte mulți sportivi, amatori sau de performanță. Sunt adeptul recuperării și refacerii calitative a organismului.