Skip to content
Succes story Ionuț Robea

Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Ce faci când nu faci sport?

Am 32 de ani și sunt căsătorit din 2022. Ca activitate profesională sunt manager și somelier la Eat IT Gourmet & Kitchen, restaurant în Oradea. Una dintre pasiunile mele este și partea care îmi place cel mai mult și la jobul meu, adică activitatea de somelier. Îmi place să descopăr degustând vinuri noi din multe zone din lume și din România, să învăț despre tehnicile folosite în producerea vinurilor la nivel internațional și să descopăr asocieri culinare mâncare-vin plăcute și diverse.

 

Ce te-a atras de alergare?

Pot spune că am descoperit alergarea destul de recent, undeva pe final de 2018. Am inceput alergarea dintr-o dorință de schimbare în bine din punct de vedere stil de viață. Timid la inceput, dar încet s-a creat o relație serioasă cu acest sport. Am început încet să merg și la câteva curse de alergare și am descoperit și o mulțime de oameni faini care m-au atras și mai tare spre această lume a alergătorilor. Între timp m-am înscris la primul meu maraton. Prima cursă nu îl poți uita niciodată. A fost o atmosferă extraordinară la Wizz Cluj-Napoca și de atunci m-am îndrăgostit de alergare. De un an m-am alăturat unui grup frumos de oameni pasionați de mișcare și implicit am început și colaborarea cu Ultra Fitness. După alergarea pe asfalt, am descoperit și partea de Trail Run. Asta m-a făcut să-mi placă și mai mult acest sport. Mai nou alergarea a devenit un obicei zilnic. Asta mi-a adus un plus de disciplină în viața zilnică. 

  

De ce ai apelat la serviciile Ultra Fitness?

Am apelat la Ultra Fitness pentru nevoia mea de a fi constant. În primele luni nu aveam o rutină și deseori aveam pauze lungi datorită accidentărilor sau diverselor dureri musculare. Am avut o entorsă serioasă care m-a ținut vreo șase luni departe de alergare. Faptul că m-am mutat înapoi la Oradea și îl știam pe Istvan Szokolszky m-a încurajat în alegerea mea de antrenor personal. Știam că există potențial de îmbunătățire și îmi doream să am o pregătire mai bună, să învăț mai multe despre alergare, să citesc, să primesc sfaturi de la un expert.

 

Cum te-a ajutat Ultra Fitness în parcursul tău ca sportiv?

Mi-a oferit o nouă perspectivă a tot ce înseamnă alergare, antrenamente, odihna și nutriție. Am reușit să văd și impactul complex fiecărui tip de antrenament asupra corpului meu și beneficiile acestora.  Mi-a adus mai multă disciplină și ușurință în planificarea timpului prin faptul că am antrenamentele puse în TrainingPeaks cu o săptămână în avans. Am învățat despre zonele de puls, cât și cum se folosesc acestea în antrenamente și am înțeles ce făceam greșit înainte. Folosirea HRV-ului ca indicator al stării fizice zilnice m-a ajutat să mă antrenez mai puternic atunci când corpul meu era pregătit de asta sau sa imi iau o zi liberă extra pentru recuperare. Am reușit să am primul an complet în alergare, fără accidentări și cu rezultate îmbunătățite la toate cursele la care am fost. Am început să am încredere în proces și asta m-a ajutat mult.

 

Care sunt competițiile cele mai memorabile?

Wizz Air International Marathon Cluj-Napoca a fost cursa la care am alergat primul meu maraton și m-am îndrăgostit de alergare. Revin în fiecare an la acea cursă deoarece mă simt foarte bine și îmi place atmosfera. Anul trecut am reușit si un PR de 3:52 min/km, deci sigur este una din cursele preferate.

 

Cursa de maraton de la Primavera Trail Race mi-a plăcut mult, în special datorită sentimentului de apartenență la un grup de oameni super faini, care m-au încurajat și susținut pe tot traseul. A fost prima testare a noului mod de pregătire cu Ultra Fitness și de atunci am început să am încredere în procesul de pregătire. A fost și prima clasare pe podium în 2022, Locul 2 Open.

 

Anul trecut am făcut pentru prima dată pasul spre ultraalergare și am participat la primel curse mai lungi decât un maraton. Am reușit să câștig cursa Ultra Zarand History cu o distanță 60+ km. A fost, cred, prima dată când m-am simțit excelent în timpul cursei și am știut căsunt bine pregătit și pot scoate cea mai bună performanță a mea. Deși a fost cea mai lungă, ca distanța/timp a fost cursa care a trecut cel mai repede și a fost o adevărată experiență de viață pentru mine.

 

Care este cea mai mare provocare în a-ți susține acest stil de viață?

Cea mai apăsătoare este a gestionării timpului alocat acestei pasiuni. Între viața de familie și job full time în HORECA poate fi chiar solicitant să înglobezi un plan de alergare pentru un ultra. Cu o organizare bună însă și pasiune pentru alergare reușesc să găsesc resursele necesare. Asta înseamnă de multe ori trezire la 5-6 dimineața sau antrenamente spre miez de noapte după încheierea zilei de muncă. Mă bucur mult și de susținerea celor dragi din familie și asta mă ajută.

 

CÂND ÎNCEPI SĂ TE PREGĂTEȘTI MAI SERIOS PENTRU SEZONUL DE COMPETIȚII?

Pregătirea de iarnă deja a început odată cu încheierea sezonul de curse pe 2022. La noi iernile sunt destul de blânde așa că iarna o consider un sezon chiar favorabil antrenamentelor de alergare. Destul de rar ajung să aleg antrenamentele indoor, doar in cazuri exceptionale. Mă ghidez după conceptul ca nu există vreme rea ci doar echipamente nepotrivite. Chiar prefer alergările pe distanțe lungi iarna.

 

CUM ARATĂ CALENDARUL TĂU DE COMPETIȚII 2023?

Un obiectiv principal va fi participarea la Lavaredo 50km Trail in iunie și deasemenea îmi doresc în 2023 și o primă participare la un concurs de alergare de anduranță de 6 ore. Pe lângă asta, îmi doresc din nou să particip și la cât mai multe curse de tip maraton. În general, îmi doresc să mă mențin sănătos și să îmi îmbunătățesc performanțele în alergare. 

 

Pregătit să cucerești noi orizonturi prin sport?

Hai să lucrăm împreună.
UltraFitness