Ce te-a atras la triatlon/alergare?
Deși am atins ambele tipuri de probe, alergarea a fost întotdeauna, de mic, o activitate care m-a captivat. Pe măsură ce am crescut, am pierdut asta din vedere, dar am reluat alergarea în București, primii pași fiind făcuți în parcul IOR. Sincer, nu știam ce înseamnă sau ce va însemna asta pentru mine, dar mi-am dat seama că mă simt liber când alerg. Îmi plăcea să simt aerul în jurul meu și să admir peisajele pe măsură ce alergam.
De ce ai început să colaborezi / apelezi la UF ?
În toți anii în care am alergat șosea și, ulterior, trail nu am avut nicio structură în antrenamente. Le făceam de capul meu, dezorganizat, fără să mă gândesc cât de puțin sau cât de tare e afectat corpul meu cu fiecare alergare. La sfârșit de 2021 am luat legătura cu Istvan Szokolszky să vedem dacă putem colabora. Nu știam nimic despre el cu excepția faptului că l-am văzut la EcoMarathon prin 2015-2016 și că alerga repede, fel fiind mai în vârstă ca mine. Asta mi-a plăcut foarte mult.
Știam că am nevoie de direcție și disciplină în antrenamente și nu numai. Cursele mele erau haotice, de asemenea, așa că am început să lucrăm împreună.
Cum te-a ajutat UF in parcursul tau ca sportiv?
Primele trei luni de antrenament au fost costisitoare din punct de vedere energetic și ca timp. Am încercat să-mi organizez timpul liber în funcție de orarul de antrenament, iar în aprilie am alergat Istria Blue 128km ca și o cursă de test să vedem cum mă situez. Pot spune că am avut un rezultat foarte bun: 19h31m pe întreaga distanță (Istria 110km în alți ani am reușit în 17h00m). Cei 18 km au facut diferența care mi-au spus că performanța mea s-a îmbunătățit puțin față de 2019.
Cu adevărat, rezultatele bune au inceput sa vină la Transylvania100k. Acesta este o cursă cu care m-am luptat de fiecare dată să scot sub 24 de ore (alte variante au fost 26h30m, 27h30m). De această dată, după 5 luni de antrenament am reușit 21h30m, un timp considerabil mai bun, chiar dacă situația meteo a fost mereu aceeași: ploaie, ceață, ninsoare (în Bucegi rar am întâlnit soare).
În octombrie am participat a doua oară la Cappadocia Ultra Trail pe distanța de 119km. În 2021- rezultatul a fost 21h26m – 114 overall, iar în 2022, după 9 luni de antrenament, 17h15m – 40 overall. Asta a spus totul despre unde sunt, 4 ore si 15 minute diferență față de anul anterior. M-am simțit mai bine, mai rapid.
Top 3 beneficii care ti-a adus faptul ca ai avut un plan personalizat de antrenament?
- Structură
- Performanță
- Tehnica de alergare
Care sunt competitiile cele mai memorabile? De ce?
- Istria by UTMB – Istria a devenit cursa mea de suflet. Revin acolo cu tot dragul când pot.
- Cappadocia Ultra Trail – CUT – Turcia e o țară foarte frumoasă. Cu adevărat, nu merg pentru cursă, ci pentru mâncarea lor deosebită și baclava. Cursa e pe locul 2.
Cand incepi sa te pregatesti mai serios pentru sezonul de competitii?
Pentru o cursă în martie, aprilie, cum sunt cele la care merg deja, Primavera Trail Race, Istria by UTMB, antrenamentele mele încep din Oct-Nov, iar pregătirea pre-compețtională in luna martie.
Urăsc vremea rece. Dar nu pot ține cont de asta. Nu am voie și trebuie să lupt peste senzația de a sta în pat dimineața. Antrenamentele mele continuă și iarna, mai ales cele pe baza de puls, unde ne concentrăm pe zona de puls în care pot alerga constant. Asta durează câteva luni de zile, timp în care facem și volum. În aceste antrenamente nu prea contează foarte mult pasul sau viteză, dar contează timpul petrecut în efort.
Cum arata calendarul tau de competitii 2023?
Merg la o cursă cam în fiecare lună și încerc să ofer organismului timp de recuperare.
Februarie – Faget Winter Trail – 15km
Martie – Primavera Trail Race – 45km
Aprilie – Istria by UTMB – 168 km
Mai – Maraton apuseni – 42km
Iunie – Ultrabug – 100km
Iulie – posibil 7500, încă nu se știe
August – Făgăraș Rocks – 127km, 11k+
Începând cu septembrie, cursele mele devin mai rare, pentru că încep să mă pregătesc pentru volum dar poate varia așa: Octombrie – Cappadocia Ultra Trail – 119km sau Faget Maraton – 42km
Noiembrie – alergare comună Cluj-Napoca – Dej – 64km
Care sunt obiectivele tale pe viitor?
Să cresc performanța, să alerg în cursele byUTMB și să ajung la UTMB + cele de 200-300km
Care este cea mai mare provocare in a-ti sustine acest stil de viata?
Nutriția. Îmi place mult să mănânc orice, dar nu am pus mai niciodată accent pe nutriție până să încep să am un antrenor personal. Că am vrut sau nu, a trebuit să încep să am grijă ce mănânc. Cât mai puține prăjeli, zahăr procesat, semipreparate, dar cu accent pe proteină, mai ales în perioada dinaintea curselor unde dieta diferă și mă concentrez tot mai mult pe carbohidrați puri.
Ce te face sa nu renunti cand lucrurile devin grele?
Partenerul de viață, dorința de a nu renunța pentru mine mai întâi, și apoi părerea altora, munca depusă până atunci (eroarea costurilor scufundate). De asemenea, momentul în care nu renunț e un moment ce mă întărește și-mi dă încredere că pot continua, deși mintea e cea care îmi joacă feste.
Cui recomanzi triatlonul/alergarea?
Sincer? Oricui. Nu e un stil de viață la început, dar poate deveni unul. Ajută în multe aspecte din viață, mai ales cele psihologice, dar și fizice. În cei 10-13 ani de când alerg, viteza cu care am îmbătrânit fizic e foarte mică. Lumea mă întreabă dacă îmbătrânesc vreodata. Adevărul e că te simți tot mai tânăr, fizic si mental. Oricine poate alerga, și nu doar pentru performanță.
Înotul, bicicleta și alergatul sunt foarte strâns legate. Pe termen lung, există doar beneficii.