Skip to content
ultra fitness stories (1200 × 630px) (Instagram Post (Square)) (1200 × 630px)
ultra fitness stories (1200 × 630px) (Instagram Post (Square)) (1200 × 630px)

Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Ce faci când nu faci sport?

Sunt Zoltán, am 41 de ani, tata a două fete și antreprenor. Practic sport de la 30 de ani, dar mai serios de 4-5 ani. Pe lângă familie, muncă și sport, este greu să mai am vreun hobby așa că, sportul este hobbyul meu principal. Totuși, dacă îmi rămâne un pic timp liber, îmi place să gătesc, să călătoresc și să stau la cafea cu băieții, doar așa, fără să fac nimic…

Ce te-a atras la triatlon?

Eram după o depresie și după două căderi nervoase când aveam 30 de ani. Am ajuns la psihiatrie și la medicamente. Mă gândeam că, nu vreau să fiu dependent de sedative și am zis că, îmi pot limpezi capul prin a lua mai mult oxygen. Iar pentru asta alergarea mi s-a parut cea mai bună idee. M-am apucat de alergat (în adidași de fotbal în sală). După câteva săptămâni m-am trezit într-o ștafetă la Tusnadmarathon. A urmat rolul de ‘alergător’ într-o ștafetă de triatlon… Iar de aici dragostea cu triatlonul a fost la doar un singur pas… 

De ce ai început să colaborezi cu UF ?

Pe István l-am intalnit la concursurile de triathlon. L-am cunoscut printr-un prieten comun, dar asta încă la începuturi, când triatlonul abia era cunoscut (după care, mulțumită raposatului Klosz Péter, a devenit un sport îndrăgit în rândul amatorilor). Când István a început să antreneze sportivi prin UF, am fost printre primii clienți înscriși.

Cum te-a ajutat UF în parcursul tău ca sportiv?

Părerea mea este că e greu dacă între antrenor și sportiv există și o prietenie (mai ales dacă sportivul este amator), deoarece antrenorul poate deveni mai indulgent, iar sportivul poate să-și permită mai multe… Noi cred că, mulțumită profesionalismului lui István, am trecut prin această fază, iar de atunci (de când iau cât se poate de serios antrenamentele), vin și rezultatele. 

Top trei beneficii care ți-a adus faptul că ai avut un plan personalizat de antrenament?

Cel mai important este consistența. Fără consistență nu vin rezultatele. Dar consistența în sport te ajută și în viață! Amintesc și sănătatea fizică și psihică – un lucru esențial în viața de zi cu zi.

Care sunt competițiile cele mai memorabile? De ce?

Aproape la toate concursurile îți rămân clipe memorabile.

Totuși cred că, primul Half-ironman de la Balatonfüred din 2017 este ceea mai memorabilă. A fost primul și totuși…am murit un pic. Dar și primul concurs de triatlon (distanță scurtă) ca finisher. Am plâns de bucurie ca un copil.

Primul semimaraton alergat la DKM Debrecen când habar nu aveam ce e hidratarea și am omis niște puncte de revitalizare. Pe ultimii km mi-a căzut glycemia în așa fel încât peste tot vedeam doar bucăți de napolitană cu ciocolată.

Și ultima, care mi-a rămas și va rămâne în suflet din cauza memoriei lui Klosz Péter, la un triatlon olimpic la Kingsland Oradea. Fiind înotător prost, mă chinuiam în tranzit după înot, iar Péter m-a intrebat fără jenă: Zoli, ce faci, vrei să-ți aduc și doi-trei mici?!… De atunci înotul tot nu îmi este punctul forte, dar măcar am învățat să mă mișc în tranzit bine de tot.

Cum te menții în formă iarna? Când începi să te pregătești mai serios pentru sezonul de competiții?

Acum trei sezoane mi-am cumpărat un smart trainer. Iarna trecută mi-am cumpărat o bandă de alergare, așa că, abia am omis vreun antrenament. Nu mai am nici scuza vremii, nici scuza orei…

Pe lângă asta am făcut și cross-training: schi de tură și schi fond. Mai practic bouldering, care la rândul lui te formează și fizic si psihic. Anul acesta însă m-a ajutat enorm și un cantonament de 10 zile din Turcia. Am reușit să pracurg aproape 1.000 km pe bicicletă…

Cum arată calendarul tău de competiții 2023?

Din păcate s-a dat peste cap din cauza unei accidentări. Astfel nu pot participa la X-Man Oradea și probabil Timișoara Half-Ironman. În funcție de cum îmi revin, îmi resetez planurile. Sper totuși să ajung la Balatonman în septembrie, concurs țintă. Din noiembrie încep să mă antrenez pentru un semimaraton, unde doresc mult să îmi depășesc toate limitele.

Care sunt obiectivele tale pe viitor?

  • Competiții half-ironman finalizate constant sub 5h.
  • Semimaraton sub 1, 25 ore
  • Maraton sub 3 ore
  • În cel mult trei ani un Ironman cu un timp rezonabil. 
  • Am alte două obiective și mai importante: una să reușesc să mă împart cel mai bine între familie, muncă și sport, eventual timp liber. A doua, să-mi văd fetele făcând mișcare pentru faptul că, asta au văzut și asta au învățat. Vreau să le fiu un bun exemplu.

Care este cea mai mare provocare în a-ți susține acest stil de viață?

Cel mai greu este să reușești să te încadrezi cu antrenamentele în cele 24h dintr-o zi în așa fel încât să nu îți afecteze nici timpul petrecut cu familia, cu copii, și nici orele de muncă. Pe lângă asta să ai grijă să ai timp recuperare de calitate între antrenamente.

Cui recomanzi triatlonul/alergarea?

Alergarea recomand celor care vor să iasă din cotidian și să facă un pic de mișcare. Este cea mai ușoară formă de a face mișcare.

Triatlonul este sportul oamenilor hotărâți, ”grei la cap”, daca pot numi așa. Este sportul oamenilor care cu greu pot fi scoși din ritmul lor. E un sport foarte complex, dar este un sport care te învață foarte multe.

Pregătit să cucerești noi orizonturi prin sport?

Hai să lucrăm împreună.
UltraFitness