Ce se întâmplă când rămânem fără motivație?
Ce se întâmplă când râmânem fără motivație pentru antrenamente și de ce?
Continuând seria de articole sub motoul: ”Tu te antrenezi corect?”
Scenariul 1 începe cu tine descoperind prima dată alergarea de asfalt, de munte sau chiar triatlonul. Energia este la cote maxime, dorința ta de învățare este și ea ridicată, te pui pe treabă. Cauți planuri de antrenamente, întrebi prieteni mai experimentați cu ce se mânâncă sportul, alegi echipamente, setezi curse și jocul începe. Iar asta nu este o fază trecătoare peste noapte ci poate dura între 6 luni și 2 ani. Această etapă o putem numi „Efectul lunii de miere”. Este perioada când ai cele mai multe reușite, îți faci prieteni noi, stabilești rutine și obiceiuri sănătoase, iar viața pare că a luat o întorsătură ascendentă pentru tine. Și așa și este!
Scenariul 2 debutează cu episodul în care începi să obosești de la atâtea competiții testate și ”gustate”. Apar mici accidentări, poate conflicte cu familia și prietenii apropiați care nu înțeleg încăpățânarea ta aproape de obsesie pentru curse. La servici scade interesul, simți o neliniște ușoară generală, cauți curse provocatoare dar parcă te și vezi cât ai de muncit din punct de vedere logistic pentru ele. Dintr-o data te întrebi dacă relația ta cu sportul e una care să merite atâtea sacrificii.
Sigur, în viața reală aceste scenarii sunt mai complexe și diferă de la persoană la persoană, însă un lucru este cert: fiecare dintre noi simte la un moment dat o lipsă de motivație!
Motivația este ingredientul cel mai studiat în literatura de specialite din psihologia sportivă. Este subiectul central din video-urile motivaționale de pe youtube. Este tema preferată a sportivilor și antrenorilor de top din diferite domenii pentru prelegeri pe bani buni. Dar pe cât este de mare și lată, pe atât de neclară, slab definită și complexă.
Specialiștii în domeniul psihologiei sociale au găsit nu mai puțin de 32 de teorii explicative și toate sunt departe de ceea ce credem noi că este motivația (Ford, 1992 apud Roberts et al, 2018).
Începem cu ce Nu este motivația:
- Nu este o atitudine de învingător
- Nu este gândire pozitivă
- Nu este o trăsătură de personalitate pe care o ai sau nu o ai
- Nu este o stare
- Nu este voință.
Vrei să afli ce este?
Continuăm cu ce Este motivația:
- Un proces (Maehr & Braskamp, 1986 apud Roberts et al, 2018)
- Infuențează inițierea, direcționarea, amploarea, perseverența, continuitatea și calitatea comportamentelor tale legate de scopul tău. Toate acestea sunt concomitente. Cu alte cuvinte, nu te ajută doar să începi ci să și termini.
- Este de mai multe feluri.
- Nu râmâne la fel, ci se transformă de la o formă la alta și invers.
Așadar ne dorim motivație. Dar cum o menținem în timp?
Întâi, haideți să o înțelegem și mai bine. Apelez aici la două teorii foarte dezbătute în literatura de specialitate: Teoria îndeplinirii scopului și Teoria Auto-determinării. Nu vom face o teză de doctorat din ele, dar vom înțelege doar atât:
- Prima ne spune că indivizii sunt cerebrali – evaluăm cerințele pentru competențe și valoarea activității. Dacă suntem convinși că merită și că suntem capabili, vom râmâne motivați. Cine se regăseste aici?
- A doua, susține că indivizii sunt activați de trei nevoi de bază: competență, autonomie, conexiune. Deci satisfacerea acestor nevoi ne menține motivați. Câți dintre voi merg la concursuri pentru oamenii faini de acolo?
Din aceste două teorii, noi, practicienii, înțelegem că ne ajută să ne setăm scopuri în sport fiindcă ne arată direcția și ce trebuie să facem ca să ajungem acolo, dar nu este suficient. E important să înțelegem ce ne energizează pe termen lung, care sunt nevoile noastre, dacă abordăm cu ușurință o provocare sau o evităm, ce așteptări avem, ce este pentru noi un succes sau un eșec și cum interpretăm sau evaluăm mental drumul nostru până la atingerea scopului.
Mai mult, să ținem cont de context căci nu trăim izolat. Mediul în care suntem ne poate influența modul în care interpretăm ce ni se întâmplă. De exemplu, într-un mediu foarte competitiv vom crede ca succesul înseamnă să-i învingem pe ceilalți.
Apropo de competiție, tot literatura de specialitate ne arată că suntem fie orientați spre sarcină, fie spre ego (Nicholls, 1989 apud Rogers et al, 2018).
Cei orientați spre sarcină vor căuta să dezvolte competențe și abilități, vor depăși mai ușor provocări, vor vedea eșecul drept o oportunitate de învățare, se vor duce la concursuri cu o concurența mare și vor râmâne motivați pe termen lung.
Persoanele motivate de ego sunt interesate de rezultate, de performanță, să fie mai buni decât alții. Se compară des cu ceilalți, evită competițiile în care nu au multe șanse, nu investesc multe resurse în dezvoltare și evită eșecul. Acest tip de motivație este pe termen scurt.
Cea mai eficientă schemă de motivație este când suntem orientați spre sarcină dar și spre ego (deoarece competițiile implică de la sine să concurezi cu ceilalți). Adică depunem efort să fim cu adevărat buni la alergare sau triatlon și o facem și din orgoliu. Aici nu discutăm din perspectivă morală ci din perspectiva atingerii scopurilor.
O altăs chemă de motivație destul de bună este atunci când suntem orientați spre sarcină dar nu și spre ego. Tot putem obține rezultate frumoase dar poate nu ca și în cazul de mai sus.
O shemă de motivație care nu ne ajută pe termen lung este cea în care nu ne interesează competențele, dar actionăm din ego. Asta ne limitează deoarece vom alege situații care ne avantajează doar în limita abilităților existente și nu evoluăm. Vom evita scenariile care vor scoate la lumină lipsa de competențe, ne vom compara permanent cu alții și putem vedea ușor de unde se adună frustrarea. Deci această motivare nu este adaptativă. Să ridice mâna cine se regăsește câteodată aici. Eu, eu, eu.
Reîntorcându-ne la ”Luna de Miere”, ce tip de motivație credeți că avem acolo? Da, este cea orientată spre competențe. De aceea ne este atât de bine în acea perioadă. Dacă pierdem asta, dacă începem competiția cu ceilalți fără a ne dezvolta mai departe competențele și bazându-ne doar pe stilul „smuls” (adică dau tot din resursele minime pe care le am), atunci ne demotivăm ușor. Însă, dacă începem să lucrăm cu un plan de antrenament, ne stabilim obiective de dezvoltare(de exemplu, să perfecționez tehnica de alergare) și nu doar de competiție (de exemplu, să câștig o cursă), atunci ne vom bucura de un proces lung și plăcut presărat cu rezultate.
Iată așa dar câteva explicații despre motivație. Nu este tabloul complet. Urmează partea a doua și mai interesantă!
Râmâneți însă cu următoarele concluzii:
- Motivația este un proces și pentru a-l înțelege și influența înseamnă să ne analizăm pe noi (să știu ce scopuri am, ce așteptări, de ce fac sport).
- Ca în orice proces, motivația se schimbă pe parcurs și este absolut în regulă. Doar să intervenim asupra ei și să o redirecționăm constructiv spre scop.
- Poate fi adaptativă sau dezadaptativă. Cea orientată spre competențe împreună cu cea orientată spre ego aduce cele mai multe rezultate. Daca rămânem doar cu ego, ne vom împotmoli.
Va urma un alt articol în care înțelegem mai departe motivația plus câteva tips&tricks de menținere pe termen lung.
Articol realizat de Cristina Cecan, instructor sportiv cu studii de psihologie sportivă.
Surse:
Roberts, G. C., Nerstad C. G. L., Lemyre P. N. (2018). Motivation in Sport and Performance. Oxford Research Encyclopedias.
