mai 2023

În cele ce urmează vom vedea cum se face o analiză a motivației în sport pe un caz concret.

Disclaimer:

• Fiecare situație este unică și analiza de față nu se aplică altor persoane.
• Studiile se referă la populația generală, nu la excepții.
• Analiza nu este completă.

Prezentarea cazului

Sunt Cristina, am 34 de ani și am absolvit psihologie. Lucrez ca freelancer și fac sport de 8 ani, în cea mai mare parte alergare montană. Înainte de 2015 nu am făcut sport aproape deloc. După 1 an de alergare montană am început să câștig competiții sau să mă clasez pe podium la majoritatea dintre ele.

Am avansat rapid în alergare. Deși am trecut prin accidentări, am ajuns și la Campionatul Mondial de Alergare Ultra chiar dacă nu am finalizat cursa. În al doilea și al treilea an de alergare făceam deja un volum între 100-130 km pe săptămână cu diferență de nivel între 2000-5000 m+. Puteam alerga ultramaratoane la antrenamente (de exemplu 70 km sâmbătă și 50 km duminică) și ieșeam lejer la câte 20 de km de scări fără oprire. Mai mult, participam la câte 3 curse de ultra într-o lună. Toate terminate pe podium și multe alte aventuri. Toate acestea au fost posibile datorită motivației mele de atunci.

Scopul articolului

Nu vom analiza aici principii de antrenament, volumul pe care îl făceam sau alte aspecte. Vom vedea parcursul motivației mele ca să vedem cum funcționează acest frumos mecanism în sport, într-un caz particular.

Teorii ale motivației

1. Suntem motivați să facem sport dacă considerăm că merită costurile față de rezultatul pe care îl avem (apud Robert et al., 2018, Motivation in Sport and Performance, Oxford Research Encyclopedias).
2. Suntem motivați să facem sport dacă ne sunt satisfăcute trei mari nevoi: autonomie, competență și conexiune (apud Robert et al., 2018, Motivation in Sport and Performance, Oxford Research Encyclopedias).

Pentru fiecare dintre noi nivelul de satisfacție a acestor dimensiuni este diferit: unii doresc mai multă autonomie, alții mai puțină; unii simt nevoia de mai multă conexiune, alții de mai puțină și tot așa.

Tot despre motivație

De regulă, la început suntem motivați de recompense cum ar fi laudele, diplomele, medaliile, locul de pe podium, rezultatele. Această motivație este determinată extern, de ceva din afara noastră. În timp, dacă intervine pasiunea, plăcerea pentru mișcare, senzația de împlinire, dezvoltare, motivația devine internă.

Putem trece de la motivație externă la cea internă și invers în perioade diferite. Fiecare motivație are avantajele sale. Studiile au scos în evidență că cea mai bună motivație este un mix din cele două. În tot acest ansamblu contează și tipul de personalitate. Sunt trăsături de personalitate care susțin implicarea în sport pe termen lung, atât la nivel amator cât și la nivel elită și sunt trăsături de personalitate asociate mai degrabă cu abandonul sportului după scurt timp.

Aici mă refer la sport și antrenamente structurate și nu la mișcare de întreținere, deși unele studii susțin că până și diferența dintre a sta pe canapea și a face mișcare este influențată de personalitate (Allen & Laborde, 2014; Allen et al, 2013).

Disclaimer

• Nu doar tipul de personalitate influențează relația noastră cu sportul, ci și factorii sociali (de exemplu, suportul celor apropiați), moștenirea genetică, mediul (de exemplu, cultura în care ne aflăm care promovează mișcarea), etc. Astfel, nu putem spune că dacă avem o trăsătură de personalitate ce nu favorizează relația cu sportul, nu vom practica sport. Acest aspect poate fi lucrat și îmbunătățit.
• Personalitatea nu este bună sau rea ci este doar o reprezentare a ceea ce suntem.

Analiza cazului meu

Eu ca persoană caut experiențe noi mereu, sunt atrasă de aventură, pot fi conștiincioasă la un nivel mediu și sunt destul de emoțională, emoțiile negative impactându-mă destul de tare. Îmi place relaționarea de la concursuri dar mă pot detașa de oameni și pot sta izolată fără probleme dacă mă concentrez pe podium (conform testului de personalitate IPIP-50 pe baza Modelului Big Five de personalitate).

Având aceste trăsături de personalitate, cea mai mare motivație pentru mine la alergare era NOUTATEA. Ceea ce mă făcea să particip la alergare a fost întâi dorința de EXPERIENȚE NOI.

Mâ întrebam: Oare cum este să alergi un maraton, dar un ultra? Oare cum este să alergi în Fagăraș? Oare cum este să particpi la mondiale? Oare cum este să câștigi un concurs? După ce mi-am răspuns la toate aceste curiozități, motivația mea a început să scadă.

După ce nivelul de performanță personală a crescut natural până la un punct și a trebuit să intru în rutină pentru a dezvolta și mai mult competențele, motivația mea a scăzut treptat și mai mult. Eu mă împac greu cu rutina. Astfel, mai întâi de rezultate, experiențele noi sunt motivul principal pentru practicarea alergării. De exemplu, dacă vreau să văd cum e să alerg competitiv un semimaraton, ce înseamnă asta ca senzație în corp, îmi mobilizez toate resursele pentru a ajunge acolo. Plătesc cu plăcere costurile necesare pentru experiența nouă. Mai mult, îmi place autonomia (i.e. să mă bazez pe mine) și competența.

Dacă ar fi să aleg între o coborâre pe Valea Cerbului fix prin vale, printre bolovani, și una pe potecă, voi alege coborârea nemarcată. Doresc însă să fiu pregătită pentru a-mi permite astfel de experiențe. Așadar, simt motivație atunci când mă antrenez pentru a savura momente de libertate și aventură. Dacă am asta și în plus am și dorința de a câștiga sau de a urca pe podium, atunci motivația mea crește și mai mult.

Ca dovadă, cele mai bune rezultate le-am obținut având acest mixt: plăcere și orientarea pe rezultate. Conștiinciozitatea este trăsătură de personalitate. Nu este o abilitate sau deprindere. Sigur, poate fi dezvoltată într-o măsură dar este relativ stabilă în timp. Persoanele cu conștiinciozitate ridicată sunt asociate cu un nivel crescut de constanță și pot întreține activități repetitive pe termen lung. Eu nu am scor foarte ridicat la conștiinciozitate. Asta înseamnă că mă implic repetat și îmi fac treaba dar până la un punct, suficient cât să-mi satisfac o curiozitate în sport. De aceea nici nu sunt constantă la concursuri.

Am sezoane în care merg la competiții, altele în care nu fac asta. Fiindcă sportul îmi aduce beneficii care din punctul meu de vedere merită, îl voi practica toată viața iar dacă există elementul de noutate, voi fi motivată să mă antrenez mai dedicat. Cu cât mă antrenez mai dedicat, devin mai bună iar cu cât devin mai bună, devin mai competitivă. Aceste demers nu este la fel în fiecare an ci fluctuează în funcție de cât lucrez la servici și de proiectele personale.

Partea bună este că după ce am aflat cum stau lucrurile cu motivația mea, am înțeles cum funcționez, ce doresc și accept acest lucru cu mare deschidere. Nu mai setez așteptări care nu corespund profilului meu și mă bucur de oportunitățile în care îmi manifest propria personalitate și îmi satisfac propriile nevoi în sport.

Până la urmă, sportul este un instrument de dezvoltare pentru mine.

 

Articol scris de Cristina Cecan, Sport & Psihologie

Fiecare dintre noi face sport din diferite motive. Dacă ar fi să întrebăm 10 persoane, la
întâmplare, de ce fac sport, vom avea 10 răspunsuri și sigur, asta este absolut normal.
Indiferent de motivul pentru care practicăm un anumit tip de mișcare, cum ne explicăm noi
motivația în sport și de ce-ul nostru, e foarte important să fim atenți la un lucru:

Diferența între DE CE-ul declarat și DE CE-ul implicit.

Mai precis, putem crede ceva și afirma altceva, cu toată convingerea, atunci când suntem
întrebați despre motivul care ne îndeamnă să facem sport. Asta se poate întâmpla fără să ne
dăm seama.

Acest lucru are implicații foarte mari în practică. Să explicăm pornind de la un exemplu ipotetic:

• Apelez la un antrenor. El mă întreabă ce doresc de la planul de antrenament. Îi spun că
  vreau să îmi crească puțin fitness-ul, să mă simt bine când fac sport, să devin mai
  sănătoasă fiindcă eu fac sport din plăcere. Agreăm colaborarea și începem un plan de
  antrenament. Sigur, setăm și obiective cum ar fi participarea la un concurs de alergare
  montană pe distanța de 10 km care să includă, desigur, de ce-ul anunțat mai devreme.
  Pornind de la acest scenariu, putem formula rezultatul final astfel: mă aștept ca la
  cursa de alergare să ajung să fiu mai în formă decât înainte, să mă simt bine în timp
  ce alerg și implicit să fiu mai sănătoasă.
• Trece timpul, ies la mișcare după plan și constat că timpii mei la o alergare de 10 km
  sunt mult mai slabi decât timpii prietenilor. Mă duc cu grupul meu sâmbătă la long-run
  și observ că râmân în urmă. Ajung și la concurs și îmi dau seama că mă depășesc mulți
  participanți pe urcare, coborâre, porțiuni tehnice, verific rezultatul imediat cum am
  terminat cursa.
• După concurs îmi spun că așteptarea nu a fost îndeplinită, obiectivul nu a fost atins în
  totalitate deoarece nu m-am simțit bine la concurs și am avut rezultate mai slabe
  decât m-am așteptat. Acum stau pe gânduri dacă mai merită și parcă îmi scade
  încrederea în proces.

Emoțiile pe care le simt în acest scenariu se datorează diferenței dintre DE CE-ul declarat, de a
mă simți bine la alergare, de a fi mai sănătoasă și a simți plăcere la competiție și DE CE-ul
implicit, de a fi mai bună decât alte persoane din categoria mea, de a fi competitivă și a scoate
un timp mai bun decât alții. Această discrepanță se observă în comportamentele mele: mă uit
la timpii altora de pe Strava, compar alergarea mea cu a altora, verific ce rezultat am scos la
concurs cât mai repede posibil. Se vede așadar o orientare pe experiență versus orientare pe
rezultat.

Discrepanțele acestea aduc de multe ori nemulțumiri și frustări dacă se repetă cu o frecvență
crescută și ajungem chiar la confuzii, în timp, de tipul: De ce să mai antrenez? De ce să mai
merg la competiții? De ce să mai fac sport structurat și să urmez anumite reguli?

Dacă de la bun început se setează un DE CE autentic, adică ce se crede se și declară, atunci
comportamentele ar fi aliniate cu adevărata motivație și în timp ar fi crescut mult mai mult
probabilitatea atingerii obiectivelor.

Pentru a face asta e nevoie să ne cunoaștem dorințele reale, să ne acceptăm așa cum suntem,
fără judecată, să comunicăm transparent în relația cu noi sau cu alții și să avem comportamente
în acord cu ce vrem să obținem.

 

Articol scris de Cristina Cecan, Consultant Mental Fitness @Ultra Fitness