E cu adevărat important să ne știm „de ce”-ul în sport sau e doar un clișeu?

Fiecare dintre noi face sport din diferite motive. Dacă ar fi să întrebăm 10 persoane, la
întâmplare, de ce fac sport, vom avea 10 răspunsuri și sigur, asta este absolut normal.
Indiferent de motivul pentru care practicăm un anumit tip de mișcare, cum ne explicăm noi
motivația în sport și de ce-ul nostru, e foarte important să fim atenți la un lucru:

Diferența între DE CE-ul declarat și DE CE-ul implicit.

Mai precis, putem crede ceva și afirma altceva, cu toată convingerea, atunci când suntem
întrebați despre motivul care ne îndeamnă să facem sport. Asta se poate întâmpla fără să ne
dăm seama.

Acest lucru are implicații foarte mari în practică. Să explicăm pornind de la un exemplu ipotetic:

• Apelez la un antrenor. El mă întreabă ce doresc de la planul de antrenament. Îi spun că
  vreau să îmi crească puțin fitness-ul, să mă simt bine când fac sport, să devin mai
  sănătoasă fiindcă eu fac sport din plăcere. Agreăm colaborarea și începem un plan de
  antrenament. Sigur, setăm și obiective cum ar fi participarea la un concurs de alergare
  montană pe distanța de 10 km care să includă, desigur, de ce-ul anunțat mai devreme.
  Pornind de la acest scenariu, putem formula rezultatul final astfel: mă aștept ca la
  cursa de alergare să ajung să fiu mai în formă decât înainte, să mă simt bine în timp
  ce alerg și implicit să fiu mai sănătoasă.
• Trece timpul, ies la mișcare după plan și constat că timpii mei la o alergare de 10 km
  sunt mult mai slabi decât timpii prietenilor. Mă duc cu grupul meu sâmbătă la long-run
  și observ că râmân în urmă. Ajung și la concurs și îmi dau seama că mă depășesc mulți
  participanți pe urcare, coborâre, porțiuni tehnice, verific rezultatul imediat cum am
  terminat cursa.
• După concurs îmi spun că așteptarea nu a fost îndeplinită, obiectivul nu a fost atins în
  totalitate deoarece nu m-am simțit bine la concurs și am avut rezultate mai slabe
  decât m-am așteptat. Acum stau pe gânduri dacă mai merită și parcă îmi scade
  încrederea în proces.

Emoțiile pe care le simt în acest scenariu se datorează diferenței dintre DE CE-ul declarat, de a
mă simți bine la alergare, de a fi mai sănătoasă și a simți plăcere la competiție și DE CE-ul
implicit, de a fi mai bună decât alte persoane din categoria mea, de a fi competitivă și a scoate
un timp mai bun decât alții. Această discrepanță se observă în comportamentele mele: mă uit
la timpii altora de pe Strava, compar alergarea mea cu a altora, verific ce rezultat am scos la
concurs cât mai repede posibil. Se vede așadar o orientare pe experiență versus orientare pe
rezultat.

Discrepanțele acestea aduc de multe ori nemulțumiri și frustări dacă se repetă cu o frecvență
crescută și ajungem chiar la confuzii, în timp, de tipul: De ce să mai antrenez? De ce să mai
merg la competiții? De ce să mai fac sport structurat și să urmez anumite reguli?

Dacă de la bun început se setează un DE CE autentic, adică ce se crede se și declară, atunci
comportamentele ar fi aliniate cu adevărata motivație și în timp ar fi crescut mult mai mult
probabilitatea atingerii obiectivelor.

Pentru a face asta e nevoie să ne cunoaștem dorințele reale, să ne acceptăm așa cum suntem,
fără judecată, să comunicăm transparent în relația cu noi sau cu alții și să avem comportamente
în acord cu ce vrem să obținem.

 

Articol scris de Cristina Cecan, Consultant Mental Fitness @Ultra Fitness