Menu
logo 1
  • Prima pagină
  • Cine sunt
  • Echipa
  • Ofertă pachete
  • Articole
  • Contact
Close Menu

Sport organizat – Antrenor

Vreau să aflu secretul, cum pot în timpul cel mai scurt, cu cât mai puțină investiție de energie să am un loc pe podium? Vreau acum, nu am vreme! – Cam asta este atitudinea și așteptarea omului din secolul XXI față de sportul practicat în timpul liber.

Adevărul este că sportul reprezintă o investiție ca orice alt lucru. Cât și cum investești, exact așa culegi roadele, fără alte așteptări. Există doua tipuri de persoane care practică sport: amatori și profesioniști. În continuare vom analiza doar sportivii amatori care la rândul lor se împart in două tabere.

Cei din prima tabără nu cred că pot fi ajutați de un antrenor, încearcă să se descurce singuri, se antrenează după ureche sau în cel mai bun caz după un program cumpărat de pe internet sau primit de la colegul. Sportivii din această tabără se accidentează destul de frecvent sau pierd motivația sănătoasă. Singurele investiții sunt puse în echipamente care în mod miraculos ar trebui să crească rezultatele ce vor lipsi din cauza antrenamentelor neadecvate. Evoluția este foarte înceată și greu de măsurat. Cealaltă tabară investește în antrenor. Ei sunt cei care au înteles că dacă doresc să avanseze treptat, controlat, calitativ și fără accidentări, au nevoie de cineva care să-i indrume.

Tema noastră de azi este antrenorul.

Așa cum auto–tratarea unor boli merge până la o anumită limită, așa este și în sport. Dacă dorești cu adevărat să te vindeci, mergi la specialist, iar dacă dorești să avansezi cu adevărat în sport, mergi la un antrenor…bun. Din păcate, chiar și în sport, precum în alte cazuri, există instructori sau antrenori autoproclamați care nu au nimic în comun cu această meserie. Rândurile următoare se adresează celor care au decis să înceapă colaborarea pe latura sportivă cu un antrenor și rezumă cerințele ce trebuiesc îndeplinite de un antrenor profesionist.

Cum îți dai seama că lucrezi cu un antrenor bun:

  1. Poți întreba liniștit pe antrenorul tău ce specializare are? Desigur, pe lângă un atestat sau o diplomă care certifică această meserie, probabil este specializat și pe o anumită ramură sportivă sau pe anumite tipologii de persoane. Colaborarea este cu atât mai bună cu cât așteptările sunt aceleași de fiecare parte.
  2. Ce rezultate au clienții cu care lucrează antrenorul tău? Daca ați setat obiectivele și planul de lucru, întreabă-l ce rezultate are ceilalți cursanți asemănători din punct de vedere al nivelului. Din răspuns și poate din datele prezentate îți poți da seama dacă ai ajuns în locul potrivit sau nu.
  3. Cum ți se va măsura progresul? Prin ce date vei avea acest feedback, cum veți comunica pe această temă și mai ales, cu ce frecvență? Poate fi vorba de o metodică aparte, inventată de antrenor sau de un program și un sistem documentat de nivel național sau internațional, alături de antrenor.
  4. Care este metodica și filosofia antrenamentelor? Nu consider că ar trebui să te mulțumești cu un răspuns simplu de genul ,,Lasă că vei transpira destul!”,,Facem de rupem asfaltul” sau alte slogane mărețe. Antrenorul nu are nevoie de un doctorat pentru a putea explica metodica de antrenament. Dacă vrei să ai rezultate trebuie să ințelegi și tu cum lucrează antrenorul cu tine. Tipul de antrenor care spune “lasă că știu eu mai bine” nu este o alegere bună. Procesul trebuie comunicat clar de antrenor și înțeles și de tine, altfel nu vei fi satisfăcut și motivat și nici nu vei sesiza că ai ajuns la o noua treaptă de dezvoltare. Un antrenorul bun te va motiva și îți va da sfaturi de lifestyle, nu doar de antrenament. Așa chiar vei simți că îi pasă de tine și de dezvoltarea ta pe toate planurile.
  5. Completarea unor chestionare îți vor da siguranta și îți vor transmite faptul că acel antrenor culege date despre tine pentru a putea personaliza cât mai corect antrenamentele. Lipsa acestor lucruri te face să te întrebi după ce criterii te antrenează. Oare data viitoare își mai amintește de tine? Știe oare ce probleme ai și va ține cont de ele când te pune la muncă?
  6. Tu cum te atrenezi? :). Știm ca nu întotdeauna aspectul sau rezultatele unui antrenor reprezintă cel mai important criteriu, dar dacă ne limităm doar la experiența lui într-o ramură sportivă nu strică să fie sau să fi fost un sportiv activ. Starea, aspectul și stilul de viată al unui antrenor reflectă stimă lui față de sport și față de filozofia sportului. Acest lucru poate să transmită încredere.
  7. Cât costă serviciile de antrenoriat și ce cuprind cu exactitate? Câte antrenamente personalizate și cum le primești? Cum puteți comunica și de câte ori în timpul săptămânii, ce suport primești de la acel antrenor? Desigur, sunt multe oferte pe piață, dar o ofertă de servicii cu preț corect și argumentat întotdeauna îți va da încredere și te va motiva să îți iei angajamentul de a urma antrenamentele.

Noi, echipa Ultrafitness am avut aceste cerințe ca fundament de formare al echipei. Antrenori, doctor nutriționist, psiholog sportiv și maseur recuperator. Folosim cel mai modern sistem de monitorizare al antrenamentelor – Training Peaks – cu ajutorul căruia rezultatele tale de antrenament sunt analizate obiectiv prin prisma datelor exacte cu algoritmuri internaționale.

Ți-am atras atentia? Poți solicita o consultație gratuită și o discuție mai amănunțită despre cum poți avansa treptat și fără accidentari. Te așteptăm în echipă!

Să respirăm! Îmbunătățește-ți respirația! Povestea primului maraton

Related Posts

Articole

Povestea primului maraton

76952104 432042044363453 2117659064384094208 n

Articole

Să respirăm! Îmbunătățește-ți respirația!

78482451 434250554142602 3625882168049270784 n

Articole

Psihologie sportivă pentru oamenii de rând.

Articole recente

  • Povestea primului maraton
  • Sport organizat – Antrenor
  • Să respirăm! Îmbunătățește-ți respirația!
  • Psihologie sportivă pentru oamenii de rând.
  • Sauna ca antrenament.

Arhive

  • ianuarie 2021
  • august 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
Back To Top
UltraFitness
  • Prima pagină
  • Cine sunt
  • Ofertă pachete
  • Politică de confidențialitate
  • Contact
© UltraFitness 2021
Created by VisualBrand